Inflația globală și politicile monetare divergente

În decembrie 2025, economia mondială se confruntă cu un peisaj inflaționist fragmentat, în care băncile centrale adoptă strategii monetare profund divergente pentru a răspunde la condiții economice locale variate. Această divergență, accentuată de factori precum tarifele comerciale americane, creșterea persistentă în unele regiuni și riscuri geopolitice, generează volatilitate semnificativă pe piețele valutare și de capital. Federal Reserve din SUA menține o abordare prudentă, cu rate de dobândă în intervalul 3,50-3,75%, în timp ce Banca Centrală Europeană ține ratele la 2,00%, Bank of England se pregătește de reduceri suplimentare, iar Bank of Japan continuă normalizarea prin creșteri modeste. Aceste diferențe nu doar reflectă traiectorii inflaționiste distincte, ci și amplifică fluxurile de capital și presiunile asupra monedelor emergente. Inflația globală rămâne sub control în multe economii avansate, dar persistă riscuri de reapariție, determinate de tarife și de dinamici salariale. Conform datelor recente, inflația în SUA se situează în jurul a 3,0%, în zona euro la aproximativ 2,0-2,2%, în Marea Britanie peste 3%, în timp ce Japonia înregistrează niveluri mai ridicate, apropiate de 3%, iar China rămâne în teritoriu deflaționist. Această eterogenitate obligă băncile centrale să navigheze un echilibru delicat între combaterea inflației și susținerea creșterii economice, într-un context marcat de incertitudini comerciale și financiare globale.

Divergența politicilor monetare ale marilor bănci centrale

Spre sfârșitul anului 2025, băncile centrale majore au adoptat traiectorii monetare contrastante, reflectând diferențe structurale în presiunile inflaționiste și în perspectivele de creștere. Federal Reserve a redus treptat ratele de dobândă pe parcursul anului, ajungând la un interval de 3,50-3,75%, dar a adoptat o poziție de așteptare în ultimele luni, influențată de inflația persistentă și de impactul tarifelor vamale impuse de administrația americană. Președintele Fed, Jerome Powell, a subliniat riscurile duale ale unei inflații reînviate și ale unei încetiniri economice, motiv pentru care reducerile suplimentare sunt anticipate doar limitat în 2026. În contrast, Banca Centrală Europeană a menținut ratele cheie la 2,00% pentru mai multe ședințe consecutive, după o serie de reduceri agresive începând din 2024, considerând că inflația se apropie stabil de ținta de 2%. Această pauză reflectă o economie europeană mai slabă, cu creștere modestă și presiuni inflaționiste reduse din partea energiei. Bank of England a continuat ciclul de relaxare monetară, reducând ratele pentru a patra oară în 2025, ajungând la aproximativ 3,75-4,00%, în contextul unei inflații încă peste țintă, dar cu semne de moderare și un piață a muncii în răcire. Bank of Japan reprezintă un outlier clar, ridicând ratele la 0,75% prin creșteri incrementale, pentru a combate o inflație domestică susținută de creșteri salariale și deprecierea yenului.

People’s Bank of China a păstrat o politică stabilă, cu rate în jurul a 3,00%, echilibrând stimularea creșterii cu stabilitatea valutară. Această divergență creează un gap semnificativ de 150-200 de puncte de bază între Fed și ECB, punând presiune pe euro și favorizând dolarul american ca activ de refugiu. În economiile emergente, bănci precum cea din Brazilia mențin rate ridicate la 15,00%, în timp ce altele beneficiază de spațiu pentru relaxare. Această fragmentare monetară nu este temporară, ci structurală, influențată de cicluri economice asincrone și de șocuri externe precum tarifele, care ridică prognozele inflaționiste în SUA și afectează lanțurile globale de aprovizionare.

Impactul asupra piețelor valutare și de capital: volatilitate și fluxuri instabile

Politica monetară divergentă amplifică volatilitatea pe piețele valutare, unde diferențialele de rate de dobândă direcționează fluxurile de capital spre active cu randamente mai ridicate. Dolarul american s-a întărit semnificativ în 2025, beneficiind de ratele relativ mai înalte ale Fed și de statutul de safe haven în contextul incertitudinilor comerciale. Euro s-a depreciat față de dolar, afectat de pauza ECB și de creșterea mai slabă din zona euro, în timp ce yenul japonez a rămas sub presiune, chiar și după creșterile BoJ. Monedele emergente au înregistrat episoade de volatilitate accentuată, cu ieșiri de capital în perioade de risk-off și inflows în faze de optimism. Fluxurile de portofoliu către piețe emergente au fost negative în anumite trimestre, cu ieșiri majore din acțiuni și obligațiuni, exacerbate de dolarul puternic și de riscuri geopolitice. Totuși, unele economii emergente cu cadre politice solide au demonstrat reziliență, beneficiind de rezerve internaționale adecvate și de piețe locale de datorie mai dezvoltate. Pe piețele de capital, divergența a dus la evaluări mixte: bursele americane au rezistat bine, susținute de creștere robustă, în timp ce piețele europene și emergente au fost mai volatile. Randamentele obligațiunilor guvernamentale japoneze au atins maxime recente, reflectând normalizarea politicii BoJ. Investitorii institutionali, inclusiv fonduri non-bancare, au ajustat pozițiile, favorizând active dolarizate și crescând sensibilitatea la șocuri de risc global. Această dinamică subliniază riscurile de corecții bruște dacă tarifele escaladează sau dacă inflația reapare, potențial declanșând retrageri masive de capital din piețe emergente.

Perspective pentru 2026 și riscurile persistente

Privind spre 2026, divergența politicilor monetare este așteptată să persiste, cu Fed anticipând reduceri limitate, ECB și BoE continuând relaxarea, iar BoJ potențial accelerând normalizarea. Inflația globală ar putea scădea spre 3% sau mai jos, conform prognozelor OECD și J.P. Morgan, dar riscuri precum tarifele suplimentare sau șocuri energetice pot inversa tendința. Piețele valutare și de capital vor rămâne sensibile la semnalele băncilor centrale, cu potențial pentru creșteri ale volatilității dacă diferențialele de rate se accentuează. Pentru investitori, diversificarea și monitorizarea atentă a indicatorilor macro rămân esențiale. În final, această eră a politicilor divergente testează reziliența sistemului financiar global, evidențiind nevoia de coordonare indirectă și de cadre prudenziale solide pentru a atenua transmisiile șocurilor transfrontaliere. Economia mondială demonstrează adaptabilitate, dar echilibrul rămâne fragil în fața incertitudinilor persistente.